sâmbătă, 5 ianuarie 2008

De ce nu îmi place IARNA...


Uite că m-am decis să scriu de ce nu îmi place iarna...

Nu sufăr frigul şi nămeţii... urăsc Bucureştiul pentru că mă văd nevoită să învăţ înnotul pe timp de iarnă. Primarii , drăguţii, au alte ocupaţii...ce ? e strada îngropată în omăt? ei şi? ...
Asta a fost faza unu a furiei contra capitalei ... restul ... va urma
PS: multumesc celui care a facut aceasta poza!

luni, 17 decembrie 2007

povesti ce trebuie spuse...

Inainte sa incep a va povesti vreau sa va precizez ca toate povestile ce vor aparea sub acest titlu sunt in parte fictiune si in parte realitate... unele personaje exista si vreau sa le aduc in lumina pentru simplul motiv ca m-au impresionat ca si caracter , ca mentalitate, ca destin...

...

si pentru ca orice poveste care se respecta incepe cu clasicul '' A fost odata ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti '' asa voi incepe si eu ...

A fost odata o fata, nu era nici cea mai frumoasa , nici cea mai desteapta dintre fetele acestei lumi - era pur si simplu o fata - totusi avea ceva ce o diferentia de restul... era convinsa ca trebuia sa se fi nascut baiat... tot ce simtea, tot ce gandea, tot ce imagina o infatisa pe ea in rolul de Baiat... Fata noastra avea o placere nebuna pentru povesti, ii placea sa inventeze povesti siropoase... istorii de amor si aventura... totusi ii displaceau finalurile fericite asa ca fiecare poveste a ei se termina tragic... Orice joc inventat o avea pe EA ca erou principal masculin... Era convinsa ca nici un Baiat nu poate simti cu adevarat tot ceea ce punea ea in caracterul personajelor decat numai daca EA era acel baiat...

mare parte a copilariei i-a fost dominata de aceasta poveste continua cu ea in rol principal... dar cum toate lucrurile bune se termina si copilaria a ajuns la final... si s-a trezit ea '' baietelul '' ca societatea nu priveste cu ochi buni fetele cu apucaturi de baiat. asa ca s-a hotarat sa isi creeze o noua personalitate - cea de FATA-.

si cum nu stia ea prea multe despre ce ar trebui sa fie o fata s-a inspirat din carti si filme, s-a uitat la cele din jurul ei si a inceput sa adune franturi din fiecare femeie pe care o cunostea... astfel ca a reusit sa creeze imaginea unei adolescente cu sentimente si trairi apropiate celor caracteristice unei FETE...

totusi nu poti avea sentimente daca nu ai si motivul acelor sentimente... asa ca fata noastra s-a uitat in jur si a inceput sa caute printre prietenii copilariei un EL care sa devina tinta sentimentelor, motivul pentru care sa i se umple ochii de lacrimi...

si a cautat pana l-a gasit pe el, un baiat normal, frumusel si nu foarte , inteligent dar nu stralucit...un el care pana de curand ii fusese doar amic... s-a gandit ca schimbarea ei va fi lesne remarcata de EL, dar s-a inselat omul odata ce se obisnuieste cu o fatza a ta mai greu observa schimbarile de atitudine... si mai ales cand esti un adolescent...

asa ca planul ei s-a vazut putin diferit decat se astepta... a gasit solutia in final... va apela la prietenul lui cel mai bun - el va trebui sa ii spuna LUI ca ea e frumoasa si ca ar fi dragut daca EI ar deveni un cuplu...Zis si facut , a vorbit cu el i-a spus ca simte ceva pentru amicul lor, ca i-ar placea daca ar evolua putin lucrurile...spera din suflet ca El sa fie liber si deschis acestei idei S-A INSELAT!

EL avea o alta, care din punctul EI de vedere nu era cu nimic mai buna sau mai desteapta decat EA... totusi nu poti comanda unui om sa te placa asa cum nu poti comanda vantului sa nu mai bata cu putere in timpul furtunii...

El a ras de ea si ea s-a simtit umilita, a descoperit pentru prima data gustul amar al esecului... si rautatea copiilor...

e greu sa propui cuiva o relatie si sa iti rada in nas, e cu atat mai greu sa poti pastra - la varsta aia - o relatie de amicitie dupa ce ti s-a spus '' pas! ''

cum sa faca sa nu mai fie tinta glumelor rautacioase, ce sa faca sa anuleze cumplita greseala? Simplu. Devi ce ai fost . ai gresit asa ca o iei de la zero... asa a facut si ea. s-a intors la povestile ei, in care avea control complet asupra tot ceea ce se intampla, a revenit ca fiind '' aia care ne terorizeaza, rautatea aia cu limba ascutita si palma gea ''...

sâmbătă, 24 noiembrie 2007

" alo? 112? s-a întâmplat ceva .. "

mă distrează la nebunie genul asta de telefoane... vede omul ceva, nu prea e el sigur de ce vede dar ca un bun samaritean sună repede la 112 şi anunţă ce crede el că a văzut.
exemplu aseară cineva a sunat să anunţe că a văzut un aparat de zbor în flăcări căzând - sunt convinsă că omul era de BUNĂ CREDINŢĂ şi că în sinea lui a vrut să facă un bine , ce nu înţeleg e de ce nu s-a dus să vadă dacă este adevărat ce a văzut...
te mai gîndeşti (eu cel puţin) că poate nu e chiar aşa cum ai tu impresia, suni spui ce ai văzut dar îţi iei haina pe tine şi mergi să te convingi că nu eşti nebun ... repet eu aşa aş face ...
frumos e că pentru un asemenea apel numeroase forţe de ordine au fost imediat mobilizate - ISU, poliţie, salvamont, ambulanţă, lucrători ai primăriilor din zona unde se presupune că s-a prăbuşit aparatul...-
ce nu e frumos? nu e frumos că nu s-a găsit aparatul de zbor... Din partea mea e mai bine că nu a avut loc o tragedie...totuşi mă gândesc la panica ce a cuprins atâţia oameni ... cum s-au îmbrăcat ei în fugă să ajungă la serviciu, cum s-au agitat să caute şi să găsească presupusa tragedie...

e cu dus şi întors sunatul asta la 112.

dacă nu suni e posibil să laşi nişte oameni fără ajutor, dacă suni şi e falsă informaţia pui pe jar o armată de oameni ... Întrebarea e CINE ÎI PLĂTEŞTE pe oamenii ăştia?

Tot din ciclul 112 sunt şi glumele puştilor de liceu care s-au gândit că mai simplu decât să chiuleşti este să suni la numarul de urgenţă şi să anunţi nonşalant că este o bombă.... Avem un record negativ pe ţară în materie de anunţuri false la 112, prin urmare angajaţii STS s-au apucat să meargă prin şcoli şi licee pentru a le explica copiilor că acest număr este numai pentru o situaţie de urgenţă REALĂ... au încercat să îi sensibilizeze spunându-le că atunci când anunţi ceva de genul ăsta împiedici salvarea unei vieţi - poate că în clipa în care ultima ambulanţă vine la aşa zisa bombă undeva pe o stradă are loc un accident, iar cei implicaţi au nevoie de îngrijire medicală... dacă această ambulanţă nu ajunge la cel ce are nevoie el poate muri... de ce nu pricep copiii că e mai uşor să chiuleşti şi să îţi pună o absenţă decât să te joci cu viaţa sau sănătatea unei persoane???

duminică, 11 noiembrie 2007

cat de greu este sa spui ...


ma gandeam zilele astea la cat e de greu sa spui multumesc si te iubesc... nu oricui si oricand..ma gandeam ca in filmele americane copii spun in mod frecvent "I love you mom..." si "thanx mom..." ...ce ma mira este ca desi eu simt ca imi iubesc parintii in mod frecvent ma gasesc in situatia de a ma certa cu ei si de a tipa mai mult decat a-i tine in brate si a le declara dragostea si aprecierea...
ma gandesc ca am multe lucruri pentru care sa le spun MULTUMESC dar mereu imi vin in cap doar amintirile in care ii acuz de ceva ...

mama si-a dorit sa fiu o printesa, tata si-a dorit un baiat ...surpriza s-au ales cu mine ...nu sunt o printesa si nici baiat nu mi-a iesit ...si totusi s-au luptat sa ma educe si sa ma faca om ... zic eu ca au reusit macar sa ma faca o persoana cu constiinta de sine ... nu impart dreptatea si nici nu sustin ca as detine adevarul absolut ... si totusi ma comport cu ei de parca numai eu stiu si numai varianta mea este cea buna...

ma gasesc din nou in situatia de a depinde de ei...si nu pot spune ca fiinta mea e multumita ca depinde de cineva.. as vrea sa pot sa fac singura tot ce imi doresc , pacat ca nu imi iese - sa dau vina pe societate e foarte usor...sa ma ascund in spatele scuzei ca sunt o persoana integra si de aceea nu pot sa fac mai mult decat fac e si mai usor .... de fapt poate sunt prea lenesa sa ma zbat mai mult, poate ca sunt prea comoda pentru a-mi sacrifica si ultima urma de confort ... si cel mai sigur nu am fost suficient de isteata sa imi dau seama ca in societatea noastra avem nevoie de papusi barby nu de femei cu gura mare si idei fixe.... pacat ca nu m-am prins cand aveam 18 ani ca e mai important sa fiu un fel de anorexica, frumos machiata si foarte tacuta in locul luptatorului din arena ...pacta ca nu mi-am dat seama mai devreme ca scopul scuza mijloacele ...si ca a fi EGOIST e cea mai sigura cale spre succes...

si totusi le multumesc parintilor mei ca m-au facut sa lupt si sa ma cert ... ca nu m-au lasat sa fiu o impatimita a styling-ului si a modei.... ca m-au obligat sa gandesc si sa imi dezvolt felul de a fi ...ca mi-au dat valori dupa care sa ma orientez in viata... le multumesc pentru ca mi-au servit de paravan pentru toate gandurile si actiunile mele chiar daca mereu le-am reprosat ca sunt de vina pentru ce fac ... daca nu ar fi fost ei NU as fi fost EU....

VA MULTUMECS si pe bune VA IUBESC!

sâmbătă, 10 noiembrie 2007

despre pritena mea cea mai buna...




vreau sa scriu despre prietena mea cea mai buna...
acesata fetita pe care am vazut-o acum multi ani ...cu ochii ei mari albastrii , cu coditele impletite... mica si hotarata... aceasta imagine nu o voi uita..nu stiu de ce... nu stiu de ce din multimea de copii a venit la mine si m-a intrebat " vrei sa fi colega mea"? si am zis da si cam zic da de vreo 19 ani incoace... fetita asta intre timp a crescut si e o femeie...mie tot mi se pare ca e aia mica pe care o "chelfaneam" pentru ca murdarea apa de acuarela cand pe masa exista paharul pentru spalat pensula...desi are priten tot nu mi se pare ca e o femeie..mi se pare ca e prietena mea pe care o luam cu mine, motivul pentru care am fost mereu o rea si o artagoasa..EA nu era asa deci automat trebuia sa fiu eu aia bataioasa... Ii detest pe toti cei care s-au afirmat a fi prieteni ei (cu o singura exceptie-el stie cine e-) mi se pare ca nu au nici cea mai vaga idee despre ea, habar nu a u ca desi pare blonda in toata puterea conceptului de blonda e o smechera care stie ce vrea, mi se pare ca nu o pot intelege asa cum pot eu (sa fie oare anii de confidente de vina?), ca nu o apreciaza ca mine, ca nu o pot crtica obiectiv cand derapeaza in gandire...
ii urasc pe toti cei care cred ca stiu ceva despre EA, nu ii suport pe cei care spun BLO esti prietena mea cea mai buna dar uita sa fie acolo mereu liberi pentru ea....
NU E PERFECTA, ba din contra..dar e prietena mea cea mai buna si am o problema in a-mi imagina viata mea fara blonda in ea...
daca plec as vrea sa o iau cu mine sa vada ce vad eu, sa rada cand rad eu, sa miroasa parfumurile care ma inconjoara ... sa vada florile de acolo ...norii si mai ales sa simta si altceva decat Romania asta trista....
am reusit in ani sa fim cu un pas mai aproape de visul copilariei noastre..am reusit sa stam in acelasi bloc... sper ca pana la finalul existentei asteia sa ne implinim visul ...sa stam usa in usa sa nu mai trebuiasca sa schimbam hainele ca sa ne vedem ...sa nu ma ne facem probleme ca ne vede cineva planse si jumulite cat traim o DRAMA.... vreau sa pot deschide usa si sa fie acolo in pijamale cu cana de ceai in mana ...sa spuna CE E?...

poate ca vi se pare o obsesie, prostie, manie...o chestie anormala..ei bine mie mi se pare NORMAL ..nu imi vad existenta fara prietena mea cea mai buna...pot sa concep viata fara sor'mea (desi si ea cand vrea poate fi o persoana extrem de indispensabila), fara actualul meu sot (desi m-am obisnuit cu el si ar fi ciudat sa nu mai am la cine urla, sa nu mai am pe cine da vina pentru orice nimic... sa nu mai am cu cine rade la stupizeniile care imi nazar...)

si daca va intrebati de ce scriu despre prietena mea ..ei bine scriu pentru ca e importanta ...scriu pentru ca UN BUN PRIETEN mi-a spus "blogul e oglinda sufletului celui care scrie...si de aia nu prea citesc...parerea mea e ca invadez intimitatea ..." DE ACEEA SCRIU pentru ca EA e parte ddin sufletul meu ...