increderea in tine si in oameni

exista oameni care te fac sa te simti special si exista oameni care iti scad increderea in tine. oameni care te fac sa crezi ca ceea ce esti nu inseamna nimic...
uneori e greu sa iti dai seama care sunt oamenii care iti vor face rau psihicului si care sunt cei care nu iti vor afecta starea de bine.
mie, de multe ori, imi e greu sa imi dau seama din care categorie fac parte oamenii.
cunosti oameni care par a fi veseli si plini de viata. ii apropii de tine sperand ca asa iti vei ridica moralul. gresesti. exact acesti oameni au cele mai mari sanse sa iti scada increderea in tine.
cunosti oameni care par a fi tristi si posaci. incerci sa ii eviti, iar cand nu poti incerci sa ii inveselesti. exact oamenii astia au cele mai multe sanse sa iti faca bine moralului. e un paradox...
la fel ca si cu pastilele de slabit... esti gras si vrei sa slabesti pentru ca ai impresia ca lumea o sa te placa mai mult slab. gresesti, dar nu crezi. asa ca iei pastile, slabesti si constati cu stupoare ca lumea nu te place mai mult :)
te ingrasi la loc si iti dai seama ca oamenii care nu te placeau slab nu te plac nici acum.
iar cel mai ciudat e ca desi ai slabit ti-ai pierdut increderea in tine, cand de fapt te asteptai sa castigi mai multa incredere....

concluzia ar fi una la indemana oricui: incearca sa nu mai pui baza in lume si sa nu mai iei chiar atat de in serios toot ceea ce zice. nu mai incerca sa gasesti sprijin in altii. ar trebui sa te gasesti pe tine, sa te cunosti si sa ai in propria fiinta cel mai de pret sprijin.
nu credeti?

colinde colinde colinde

De undeva dinspre moldova a venit catre mine aceasta poezioara de iarna
am ras cu lacrimi

Afara-i frig si e-norat
Si-n soba arde Geoana,
De grinda-i Base spânzurat,
Iar eu îi tai c-o lama..
Pe jos stau penelistii-ntinsi,
Sunt morti de-o saptamâna.
În putrefactie au intrat,
Dar nimeni nu-i aduna.
Ascuns e Becali-n dulap,
Nu-i pasa de nimica,
Are un topor înfipt în cap
Sa-i tina cipilica.
Lungit e mosu`Iliescu-n pod
Cu un cutit în spate.
L-am urmarit de la parter
Pe viata si pe moarte.
Iar CTP, cu ochiul scos
Se zbate într-o lada,
Mai e un Fluture pe jos,
Si-n spate are o barda.
Boc e în dormitor,
Pitit într-o valiza,
Legat cu doua fire lungi
Ce duc direct în priza.
Si-n frigider e congelat,
În pungi de-un kil, Videanu,
Dar eu sunt mic si speriat,
Astept sa treaca anul...

despre iarna, cea pe care o urasc

prima ninsoare a transformat orasul si asa murdar intr-o adevarata groapa de mocirla...
trecand peste aversiunea mea declarata fata de iarna... ce urasc cel mai mult este mizeria , balta continua care acopera strazile si bulevardele capitalei europene Bucuresti... sa nu mai vorbim de patinuarul exceptional de pe trotuare...
romanul inca nu a invatat ca trebuie sa isi faca singur curatenie pe trotuarul din fata blocului si a casei... toti au impresia ca o sa vin Doamne Doamne si o sa faca o minune si o sa se curete gheata... minunea o sa apara la primavara stimati cetateni, pana atunci pune-ti mana pe lopeti - cum zice cantecul - si iesiti in strada la munca "patriotica" sau in folosul comunitatii, daca asa va place ...
cat despre stimatii domni care se ocupa cu salubrizarea capitalei ce sa mai zic...le-as cere din suflet sa fie amabili sa desfunde canalizarile orasului, ca sa se poata scurge zoaiele de pe sosea...ii rog pe domnii cu utilajele de deszapezire sa zgarie masinile abandonate pe banda 1 de circulatie... poate se invata minte si taranul de bucuresti sa nu mai abandoneze masina in strada imediat ce apare primul fulg de nea... sau domniile lor sunt soferi numai cand ploua si sunt balti adanci prin care trec cu viteze cat mai mari pentru a fi siguri ca vor stropi cu jeg cel putin 5 oameni dintre cei nefericiti pietoni? pana sa fie ei soferi erau tot pietoni, patinau si ei pe trotuarele inghetate incercand sa nu faca cunostinta cu gheata... evitau si ei sa fie stropiti de stimatii soferi, care se amuzau cand ii vedeau plini de zoaie...

cum era vorba aia ??? ce tie nu iti place, altuia nu face... au uitat soferii de asta...am uitat si noi ceilalti cum era sa iesim si sa ne facem curat in gradini, pe trotuare... am uitat cum aratau cazematele de zapada alba din parcarea blocurilor, acolo unde se dadeau adevarate lupte de gherila cu bulgarii inghetati...
am uitat cum era sa inotam prin nametii din curtea scolii chiar si la o saptamana dupa ce ninsese... fara sa ajungi acasa jegos...
acum treci strada si ajungi plin de mal pana la gat....

te urasc "MINUNAT ORAS NINS"!

DILEME

sunt unele zile in care pur si simplu te simti pierdut in propria ta viata...
esti in casa ta si nu stii de ce nu iti gasesti locul...
esti intre prietenii si simti ca nu ii cunosti, ca nu ai nimic de a face cu ei....
te uiti la barbatul de langa tine si te intrebi " tu de unde ai aparut dragutza?"

de cateva zile am senzatia bine definita ca nu am ce cauta in propria lume... simt ca el nu mai intelege nimic din ce ii spun. vorbesc si am impresia ca nu spun ceea ce vrea lumea sa auda...

ce sa fac? ce fac mereu... ma intreb ce dracu' caut aici . ma asez, fumez o tigara si ma trec peste ....

febra...

cand te uiti in jurul tau ce vezi?
oameni muncind ar spune unii... familia mea ar raspunde altii... persoana iubita mi-ar afirma cei indragostiti ...
eu vad in jurul meu multa lume... ma intreb de mii de ori ce cauta oamenii astia aici? de ce sunt langa mine? fiecare are cate o explicatie in care nu mai cred...
simt valurile de caldura cum imi ard corpul, febra ma macina, durerea de cap nu imi da pace... singura alinare este vantul care imi zburleste parul cu furie...
imi doresc sa fie cineva sa ma tina in brate si sa imi mangaie parul FARA SA SPUNA UN CUVANT... nu se poate... sor'mea a iesit in oras, mama si tata sunt plecati, prietena mea e deprimata dupa o despartire, cealalta traieste o frumoasa poveste de dragoste unde nu are sens sa imi fac simtita prezenta...
deci uite cum incerc sa depasesc depresia creeata de febra de una singura ...
god damn! nu imi iese... si ma gandesc din nou de ce dracu am atata lume in jur exact atunci cand nu am nevoie de ei .... de ce?
din nou imi apare in minte intrebarea ce m-a bantuit o viata "de cred cu disperare in sintagma te iubesc " desi sunt sigura ca nu este adevarata, sunt sigura ca este doar un mod de a masca singuratatea unora, lipsa de afectiune a altora si mai ales modul de a justifica intr-o forma civilizata pasiunea trupeasca...

iau pastile si incerc sa dorm ... imi fac mai mult rau despicand firul in patru... accept singuratatea si ma alin cu compania febrei....