marți, 31 august 2010

mago de oz




merge cu vremea :))

miercuri, 11 august 2010

Cautand Onati

E sambata la pranz, e groaznic de cald si noi suntem obosite dupa 3 zile de mers cu autocarul. Am sta jos a ne tragem sufletul dar nu avem nici o sansa sa ne relaxam. Suntem extraterestrii intr-o lume ciudata… 5 fete cu bagaje voluminoase si priviri pierdute. Nu avem harta si nici cea mai vaga idee cum sa facem sa mergem mai departe. Si totusi trebuie sa mergem mai departe.
Prima problema. Strazile sunt goale… In autogara sunt cativa betivani uitati cu paharele in fata. Autocarele se opresc doar cateva minute si apoi pleaca mai departe… caldura ii face pe toti sa evite grupul fetelor pierdute.
Cu putin noroc am gasit un om care sa ne spuna cum sa ajungem la gara. E aproape zice el, mergi drept inainte pe malul raului pana ajungi la Puente Maria Cristina. Traversezi podul si ai ajuns la gara. Ne-am bucurat extrem, nu a tinut bucuria… Podul era departe tare, am strabatut tot orasul ca sa ajungem… La peste 30 de grade, nedormite de 3 zile si cu bagajoaiele taras, am crezut ca nu mai ajung sa vad gara…
Orasul, Donostia, este cu adevarat superb… aveam sa descopar asta peste o saptamana… acum nu vedeam decat asphalt incins, soare arzator si magnolii. Arhitectura, florile, gradinile interioare si plaja… le-am vazut doar la a doua intalnire.
Gara de Nord din Donostia a fost oaza de racoare si sursa de nervi… Stiti cat de greu poate fi sa descoperi cum ajungi intr-un oras atunci cand tu vorbesti castillano si ei se fac ca nu inteleg? Noi 5 trebuia sa ajungem intr-un orasel montan numit Onati. Am intrebat zeci de oameni cum ajung acolo, dar au stiut sa imi spuna ca nu exista orasul… Greu de crezut ca nu exista un oras universitar, un oras in care regale Juan Carlos a facut scoala… nu ne-am lasat… am gasit intr-un final un om care a inteles ca Onati e acelasi oras cu Onate si ne-a explicat cum trebuie sa facem ca sa ajungem acolo.
Ne-am urcat in tren si ne-am simtit din nou extraterestii… vagoane cu aer conditionat, canapele curate de piele, cosuri de gunoi pentru hartie … dar cel mai mult ne-au mirat oamenii… nu se inghesuia nimeni, erau locuri pentru toti, nu manca nimeni in tren – nici noi desi eram lesinate de foame - , nu fuma nimeni. Am mers o ora jumatate cu trenul … o ora in care noi cinci ne minunam de tot ce vedeam.
Ne-am dat jos din tren la Zumarraga, un oras de munte, la numai 15 minute de mers cu masina de destinatia noastra. Era dupa amiza, caldura devenise suportabila… eram aproape si totusi departe…
In Zumarraga nu era nici un om care sa ne spuna cum mergem mai departe, unde e statia de autobus, de unde luam un taxi… nici un suflet nu misca prin oraselul asta. Nu puteam sta pe loc, trebuia sa plecam pe strazi in cautarea unui om care sa ne indrume… O parte din fete au ramas la o terasa, eu si Alina am plecat.
Am colindat ore bune strazile, am gasit o superba gradina interioara pe doua nivele… cu coloane de piatra acoperite de iedera, cu statui inegrite de ploaie si vant, cu o fantana pe al carei luciu de apa se odihneau cateva Frunze arse de soare… am gasit o biserica gotica a carei curte ne-a creeat senzatia ca suntem intr-un film. Am stat si ne-am uitat lung la miile de flori ce sclipeau in soare, nu era geam sa nu aiba jardinière, nu era balcon sa nu fie plin de flori… As fi ramas acolo, dar trebuia sa mergem mai departe. Doua bezmetice plimbandu-se pe strazi au atras atentia unui barbat, Amabil ne-a intrebat ce cautam. I-am spus si a fost destul de dragut sa ne dea o harta, sa ne deseneze unde suntem, pe unde trebuie sa mergem si sa ne dea chiar si numere de taxi.
Am recuperate fetele de la terasa si am plecat in cautarea autobuzului. In teorie la fiecare ora trecea masina catre Onati, in practica in weekend erau doar doua autobuze unul dimineata si unul seara… mai aveam de stat pana sa vina masina.
Cand oboseala s-a a pus stapanire pe noi, cand speranta de a mai ajunge la Onati aproape se stingea a aparut si autobuzul… acum suntem aproape, nu ne mai doare nimic, nu mai simtim oboseala… ne bate inima cu putere, peste 15 minute ajungem la destinatie, peste numai 15 minute o sa ne cazam si o sa ne odihnim… Onati, venim! … sau cel putin asa credeam noi…

sper să vă placă

Loading...