luni, 17 decembrie 2007

povesti ce trebuie spuse...

Inainte sa incep a va povesti vreau sa va precizez ca toate povestile ce vor aparea sub acest titlu sunt in parte fictiune si in parte realitate... unele personaje exista si vreau sa le aduc in lumina pentru simplul motiv ca m-au impresionat ca si caracter , ca mentalitate, ca destin...

...

si pentru ca orice poveste care se respecta incepe cu clasicul '' A fost odata ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti '' asa voi incepe si eu ...

A fost odata o fata, nu era nici cea mai frumoasa , nici cea mai desteapta dintre fetele acestei lumi - era pur si simplu o fata - totusi avea ceva ce o diferentia de restul... era convinsa ca trebuia sa se fi nascut baiat... tot ce simtea, tot ce gandea, tot ce imagina o infatisa pe ea in rolul de Baiat... Fata noastra avea o placere nebuna pentru povesti, ii placea sa inventeze povesti siropoase... istorii de amor si aventura... totusi ii displaceau finalurile fericite asa ca fiecare poveste a ei se termina tragic... Orice joc inventat o avea pe EA ca erou principal masculin... Era convinsa ca nici un Baiat nu poate simti cu adevarat tot ceea ce punea ea in caracterul personajelor decat numai daca EA era acel baiat...

mare parte a copilariei i-a fost dominata de aceasta poveste continua cu ea in rol principal... dar cum toate lucrurile bune se termina si copilaria a ajuns la final... si s-a trezit ea '' baietelul '' ca societatea nu priveste cu ochi buni fetele cu apucaturi de baiat. asa ca s-a hotarat sa isi creeze o noua personalitate - cea de FATA-.

si cum nu stia ea prea multe despre ce ar trebui sa fie o fata s-a inspirat din carti si filme, s-a uitat la cele din jurul ei si a inceput sa adune franturi din fiecare femeie pe care o cunostea... astfel ca a reusit sa creeze imaginea unei adolescente cu sentimente si trairi apropiate celor caracteristice unei FETE...

totusi nu poti avea sentimente daca nu ai si motivul acelor sentimente... asa ca fata noastra s-a uitat in jur si a inceput sa caute printre prietenii copilariei un EL care sa devina tinta sentimentelor, motivul pentru care sa i se umple ochii de lacrimi...

si a cautat pana l-a gasit pe el, un baiat normal, frumusel si nu foarte , inteligent dar nu stralucit...un el care pana de curand ii fusese doar amic... s-a gandit ca schimbarea ei va fi lesne remarcata de EL, dar s-a inselat omul odata ce se obisnuieste cu o fatza a ta mai greu observa schimbarile de atitudine... si mai ales cand esti un adolescent...

asa ca planul ei s-a vazut putin diferit decat se astepta... a gasit solutia in final... va apela la prietenul lui cel mai bun - el va trebui sa ii spuna LUI ca ea e frumoasa si ca ar fi dragut daca EI ar deveni un cuplu...Zis si facut , a vorbit cu el i-a spus ca simte ceva pentru amicul lor, ca i-ar placea daca ar evolua putin lucrurile...spera din suflet ca El sa fie liber si deschis acestei idei S-A INSELAT!

EL avea o alta, care din punctul EI de vedere nu era cu nimic mai buna sau mai desteapta decat EA... totusi nu poti comanda unui om sa te placa asa cum nu poti comanda vantului sa nu mai bata cu putere in timpul furtunii...

El a ras de ea si ea s-a simtit umilita, a descoperit pentru prima data gustul amar al esecului... si rautatea copiilor...

e greu sa propui cuiva o relatie si sa iti rada in nas, e cu atat mai greu sa poti pastra - la varsta aia - o relatie de amicitie dupa ce ti s-a spus '' pas! ''

cum sa faca sa nu mai fie tinta glumelor rautacioase, ce sa faca sa anuleze cumplita greseala? Simplu. Devi ce ai fost . ai gresit asa ca o iei de la zero... asa a facut si ea. s-a intors la povestile ei, in care avea control complet asupra tot ceea ce se intampla, a revenit ca fiind '' aia care ne terorizeaza, rautatea aia cu limba ascutita si palma gea ''...

sâmbătă, 24 noiembrie 2007

" alo? 112? s-a întâmplat ceva .. "

mă distrează la nebunie genul asta de telefoane... vede omul ceva, nu prea e el sigur de ce vede dar ca un bun samaritean sună repede la 112 şi anunţă ce crede el că a văzut.
exemplu aseară cineva a sunat să anunţe că a văzut un aparat de zbor în flăcări căzând - sunt convinsă că omul era de BUNĂ CREDINŢĂ şi că în sinea lui a vrut să facă un bine , ce nu înţeleg e de ce nu s-a dus să vadă dacă este adevărat ce a văzut...
te mai gîndeşti (eu cel puţin) că poate nu e chiar aşa cum ai tu impresia, suni spui ce ai văzut dar îţi iei haina pe tine şi mergi să te convingi că nu eşti nebun ... repet eu aşa aş face ...
frumos e că pentru un asemenea apel numeroase forţe de ordine au fost imediat mobilizate - ISU, poliţie, salvamont, ambulanţă, lucrători ai primăriilor din zona unde se presupune că s-a prăbuşit aparatul...-
ce nu e frumos? nu e frumos că nu s-a găsit aparatul de zbor... Din partea mea e mai bine că nu a avut loc o tragedie...totuşi mă gândesc la panica ce a cuprins atâţia oameni ... cum s-au îmbrăcat ei în fugă să ajungă la serviciu, cum s-au agitat să caute şi să găsească presupusa tragedie...

e cu dus şi întors sunatul asta la 112.

dacă nu suni e posibil să laşi nişte oameni fără ajutor, dacă suni şi e falsă informaţia pui pe jar o armată de oameni ... Întrebarea e CINE ÎI PLĂTEŞTE pe oamenii ăştia?

Tot din ciclul 112 sunt şi glumele puştilor de liceu care s-au gândit că mai simplu decât să chiuleşti este să suni la numarul de urgenţă şi să anunţi nonşalant că este o bombă.... Avem un record negativ pe ţară în materie de anunţuri false la 112, prin urmare angajaţii STS s-au apucat să meargă prin şcoli şi licee pentru a le explica copiilor că acest număr este numai pentru o situaţie de urgenţă REALĂ... au încercat să îi sensibilizeze spunându-le că atunci când anunţi ceva de genul ăsta împiedici salvarea unei vieţi - poate că în clipa în care ultima ambulanţă vine la aşa zisa bombă undeva pe o stradă are loc un accident, iar cei implicaţi au nevoie de îngrijire medicală... dacă această ambulanţă nu ajunge la cel ce are nevoie el poate muri... de ce nu pricep copiii că e mai uşor să chiuleşti şi să îţi pună o absenţă decât să te joci cu viaţa sau sănătatea unei persoane???

duminică, 11 noiembrie 2007

cat de greu este sa spui ...


ma gandeam zilele astea la cat e de greu sa spui multumesc si te iubesc... nu oricui si oricand..ma gandeam ca in filmele americane copii spun in mod frecvent "I love you mom..." si "thanx mom..." ...ce ma mira este ca desi eu simt ca imi iubesc parintii in mod frecvent ma gasesc in situatia de a ma certa cu ei si de a tipa mai mult decat a-i tine in brate si a le declara dragostea si aprecierea...
ma gandesc ca am multe lucruri pentru care sa le spun MULTUMESC dar mereu imi vin in cap doar amintirile in care ii acuz de ceva ...

mama si-a dorit sa fiu o printesa, tata si-a dorit un baiat ...surpriza s-au ales cu mine ...nu sunt o printesa si nici baiat nu mi-a iesit ...si totusi s-au luptat sa ma educe si sa ma faca om ... zic eu ca au reusit macar sa ma faca o persoana cu constiinta de sine ... nu impart dreptatea si nici nu sustin ca as detine adevarul absolut ... si totusi ma comport cu ei de parca numai eu stiu si numai varianta mea este cea buna...

ma gasesc din nou in situatia de a depinde de ei...si nu pot spune ca fiinta mea e multumita ca depinde de cineva.. as vrea sa pot sa fac singura tot ce imi doresc , pacat ca nu imi iese - sa dau vina pe societate e foarte usor...sa ma ascund in spatele scuzei ca sunt o persoana integra si de aceea nu pot sa fac mai mult decat fac e si mai usor .... de fapt poate sunt prea lenesa sa ma zbat mai mult, poate ca sunt prea comoda pentru a-mi sacrifica si ultima urma de confort ... si cel mai sigur nu am fost suficient de isteata sa imi dau seama ca in societatea noastra avem nevoie de papusi barby nu de femei cu gura mare si idei fixe.... pacat ca nu m-am prins cand aveam 18 ani ca e mai important sa fiu un fel de anorexica, frumos machiata si foarte tacuta in locul luptatorului din arena ...pacta ca nu mi-am dat seama mai devreme ca scopul scuza mijloacele ...si ca a fi EGOIST e cea mai sigura cale spre succes...

si totusi le multumesc parintilor mei ca m-au facut sa lupt si sa ma cert ... ca nu m-au lasat sa fiu o impatimita a styling-ului si a modei.... ca m-au obligat sa gandesc si sa imi dezvolt felul de a fi ...ca mi-au dat valori dupa care sa ma orientez in viata... le multumesc pentru ca mi-au servit de paravan pentru toate gandurile si actiunile mele chiar daca mereu le-am reprosat ca sunt de vina pentru ce fac ... daca nu ar fi fost ei NU as fi fost EU....

VA MULTUMECS si pe bune VA IUBESC!

sâmbătă, 10 noiembrie 2007

despre pritena mea cea mai buna...




vreau sa scriu despre prietena mea cea mai buna...
acesata fetita pe care am vazut-o acum multi ani ...cu ochii ei mari albastrii , cu coditele impletite... mica si hotarata... aceasta imagine nu o voi uita..nu stiu de ce... nu stiu de ce din multimea de copii a venit la mine si m-a intrebat " vrei sa fi colega mea"? si am zis da si cam zic da de vreo 19 ani incoace... fetita asta intre timp a crescut si e o femeie...mie tot mi se pare ca e aia mica pe care o "chelfaneam" pentru ca murdarea apa de acuarela cand pe masa exista paharul pentru spalat pensula...desi are priten tot nu mi se pare ca e o femeie..mi se pare ca e prietena mea pe care o luam cu mine, motivul pentru care am fost mereu o rea si o artagoasa..EA nu era asa deci automat trebuia sa fiu eu aia bataioasa... Ii detest pe toti cei care s-au afirmat a fi prieteni ei (cu o singura exceptie-el stie cine e-) mi se pare ca nu au nici cea mai vaga idee despre ea, habar nu a u ca desi pare blonda in toata puterea conceptului de blonda e o smechera care stie ce vrea, mi se pare ca nu o pot intelege asa cum pot eu (sa fie oare anii de confidente de vina?), ca nu o apreciaza ca mine, ca nu o pot crtica obiectiv cand derapeaza in gandire...
ii urasc pe toti cei care cred ca stiu ceva despre EA, nu ii suport pe cei care spun BLO esti prietena mea cea mai buna dar uita sa fie acolo mereu liberi pentru ea....
NU E PERFECTA, ba din contra..dar e prietena mea cea mai buna si am o problema in a-mi imagina viata mea fara blonda in ea...
daca plec as vrea sa o iau cu mine sa vada ce vad eu, sa rada cand rad eu, sa miroasa parfumurile care ma inconjoara ... sa vada florile de acolo ...norii si mai ales sa simta si altceva decat Romania asta trista....
am reusit in ani sa fim cu un pas mai aproape de visul copilariei noastre..am reusit sa stam in acelasi bloc... sper ca pana la finalul existentei asteia sa ne implinim visul ...sa stam usa in usa sa nu mai trebuiasca sa schimbam hainele ca sa ne vedem ...sa nu ma ne facem probleme ca ne vede cineva planse si jumulite cat traim o DRAMA.... vreau sa pot deschide usa si sa fie acolo in pijamale cu cana de ceai in mana ...sa spuna CE E?...

poate ca vi se pare o obsesie, prostie, manie...o chestie anormala..ei bine mie mi se pare NORMAL ..nu imi vad existenta fara prietena mea cea mai buna...pot sa concep viata fara sor'mea (desi si ea cand vrea poate fi o persoana extrem de indispensabila), fara actualul meu sot (desi m-am obisnuit cu el si ar fi ciudat sa nu mai am la cine urla, sa nu mai am pe cine da vina pentru orice nimic... sa nu mai am cu cine rade la stupizeniile care imi nazar...)

si daca va intrebati de ce scriu despre prietena mea ..ei bine scriu pentru ca e importanta ...scriu pentru ca UN BUN PRIETEN mi-a spus "blogul e oglinda sufletului celui care scrie...si de aia nu prea citesc...parerea mea e ca invadez intimitatea ..." DE ACEEA SCRIU pentru ca EA e parte ddin sufletul meu ...

vineri, 9 noiembrie 2007

despre tzoparlani si altii...

azi am o nou obsesie...tzoparlanul de bucuresti si taaranca naturalizata in capitala...
cum recunosti tzoparlanul??? simplu dupa fesul negru , obligatoriu ridicat in varful capului -drept ca un falus - , supa "jeaca" de fas... supa felul cum te inghionteste ca sa isi faca loc in autobuzul super aglomerat... dupa ziarul tampit pe care il rasfoieste frenetic fara a citi macar titlurile disperat ca nu ajunge la pagina cu sport...
Cum recunosti taranca naturalizata? de asemenea un lucru usor... e acea fiinta care crede ca e imbracata bine...boita in cel mai stupid mod posibil -revoltator de-a dreptu' - ... acea fiinta care in momentul in care ii urla maneau la mobil raspunde urland "ce faci ? ce ? nu nu ..." (ma abtin de a reproduce tampeniile importante ale tarancii)..aceasta fiinta daca nu o recunosti dupa mobil o recunosti dupa suavul grai in care i se adreseaza tzoparlanului care o insoteste "hai BA odata...esti ...."

ce problema am cu ei ? una simpla a omului care nu face bijnitza la obor, omul care foloseste RATB-ul pentru ca nu are alta solutie...tampitul ala care incearca sa ajunga la munca fara a fi strivit si calcat in picioare de o matracuca ce se grabeste sa isi mai ia un boi de la H sau mai nou de la Carefour....

m-am saturat sa ma impinga, loveasca, sa imi urle in cap niste animale care ar face bine sa se duca dracului innapoi in cloacele de unde au venit odata cu infuzia de "muncitori" a lui ceausescu....Nu intelegeti gresit am o problema cu tzoparlanii ..NU cu cei care muncesc si au o bruma de bun simt ... am o problema cu aceste fiinte care cred ca daca i-a adus impuscatul in bucuresti si le-a dat o casa la periferia orasului sunt mari bucuresteni...

EU nu sunt o bucuresteanca decat cu buletinul...conform regulilor acestei metropole pentru a fi recunoscut ca bucurestean trebuie ca cel putin 3 generatii sa fi fost nascute si crescute in capitala tarii asteia....STUPID concept...

imi doresc (chiar daca e discriminatoriu ce spun) sa se inventeze masina pentru manelisti, masina pentru adolescentii urlatori , masina pentru pensionarii plictisiti care se bat pe scaune , masina pentru tzoparlani si tzaranci...si in final masina pentru oamenii simplii care vor sa ajunga fara nervi suplimentari la munca....

oare cati dintre cei de mai sus s-ar urca in masinile dedicate lor?? poate numai mosuletii ...le-ar placea sa mearga intre ei - ca in tabara - sa vorbeasca de nesimtirea tineretului, de pensia mica, de medicamente si alte subiecte favorite din repertoriul lor....

doamne ce mi-ar placea sa vad ce ar mai face tzoparlanul cand va fi inghiontit de un tzoparlan mai masiv ca el...CE N-AS DA SA VAD ASTA ...

miercuri, 7 noiembrie 2007

încotro?

de ce intrebarea asta? pentru ca in fiecare dimineata ma intreb acelasi lucru...unde ajungem...?

de ce ma intreb? simplu pentru ca in fiecare dimineata cand ajung la metrou gasesc o coada de batranei care stau cuminti si asteapta... in prima zi nu mi-am dat seama ce asteptau...a doua zi m-am prins...ASTEAPTA ZIARUL GRATUIT, stiti ala pe care il citesc toti plictisitii in metroul...ala pentru care se bat vanzatoarele(vorba aia are sudoku... si ce om esti daca nu stai cu pixul in gura incercand sa faci un sudokuSmiley. Nu stiu daca la voi la statia de metrou se intampla acelasi lucru dar la Titan la ora 8 gasesti coada deja formata de mosuleti care asteapta sa vina o tanti si sa puna acolo teancul de ziare MOCA ...

UNDE AJUNGEM daca nu ne permitem sa citim un ziar ? sa fie oare saracia atat de mare incat un batranel sa stea la coada sa ia ziarul gratuit ...sau sa fie obiceiul romanesc DACA E MOCA EU DE CE SA NU IAU?

tot la categoria unde ajungem se incadreaza si urmatoarea...UNDE AJUNGEM cu o natie care citeste libertatea pt ca acolo are scandalul si socantul pe prima pagina(indiferent ca sunt sau nu reale scandalurile)...o natie care consuma literalmente mizerie in loc de informatie...o societate care nu da 10 lei pe o carte pentru ca de 10 lei citeste toate fituicile de scandal timp de o luna ....(nu stiu exact toate preturile ..presupun) ???

îmi e frică să zbor...

azi un nou incident aviatic...la doar doua săptămâni de la ultimul eveniment tragic în care a fost implicat un elicopter...
nu pot să nu mă întreb ce se întâmplă... să aibă oare piloţii noştrii un an negru? aceşti oameni cunoscuţi şi apreciaţi pentru tehnica lor, pentru abilităţile lor...pier din cauză cui? ma întreb ca oricare dintre noi....ce se întâmplă?
fie că sunt elicoptere civile, fie că sunt militare ceva este în neregulă cu ele...pică într-un ritm alarmant...mie mi se pare că sunt mult prea dese incidentele aviatice.... daca ne-am obişnuit cu avioanele companiilor lowcost care au nenumărate probleme...măcar elicopterele să fie mai de încredere.... nu?!
mie una îmi este frică să zbor... am o teamă nejustificată (aparent) de avioane şi în general îmi e groază de orice mijloc de transport care nu afre legătură cu şoseaua.... deşi statistic vorbind sunt mai multe accidentele rutiere decât cele aviatice...
totuşi oricând prefer un automobil în locul unui elicopter sau avion... nu sunt o panicoasă, meseria nu îmi permite să fiu şi totuşi...
mă gândesc dacă omul care s-a grăbit să ajungă într-un loc şi din cauze necunoscute (ceaţă, defect sau orice altceva) aparatul de zbor în care se afla nu a mai ajuns la destinaţie... mă gândesc dacă nu ar fi fost mai rapidă şi mai puţin riscantă călătoria cu maşina... evident nu avem răspuns la această întrebare...
aşa că până vom avea un răspuns la întrebarea ce se întâmplă cu elicopterele din România... voi rămâne o fricoasă...

marți, 6 noiembrie 2007

o noua supărare

mai noua mea supărare are legătură cu piaţa imobiliară din Bucureşti... înnebunesc atunci când citesc anunţurile imobiliare... cum pot unii -cărora le-a dat ceauşescu case - să ceară pe un apartament din anii 80 aproape o sută de mii de euro? cât au dat ei pe casele cumparate dupa revoluţie? cum cred ei că noi, nenorociţii care muncim de ne cocoşăm, putem să le plătim ?
ştiu (poate mă înşel) că pe vremuri ei mergeau şi făceau un CAR şi cumpărau în rate apartamentul. noi acum mergem la banca şi cerem credit şi aştia zic cu ce garantezi ...pai tata eu sunt un nenorocit de jurnalist care am un salariu decent, daca aveam un imobil în posesie mai veneam la tine bancă să cer bani să imi iau o csuţă a mea la care să plătesc o viaţă de aici încolo???

e drept că pe piaţă sunt tot felul de oferte atractive (pe hârtie) la credite şi la imobile. dar câţi dintre noi au încredere să îşi joace şansa de a avea cei 4 pereţi ai lui pe un proiect la roşu? dacă se întâmplă ca cel ce construieşte să dea faliment? sau să fugă cu banii daţi avans? ce fac eu nenorocitul care prin absurd am strâns ceva acolo pentru avans?

câtă disperă trebuie să fi simţit cei care au platit la unul din aceste complexe imobiliare rămase la stadiul de schelet?

eu una nu mă simt sigură cumpărând ceva ce încă nu e palpabil... poate că sunt demodată, poate nu m-am adaptat secolului acesta....

nu ştiu...rămân la ciuda mea... cum îşi permit să fie atât de nerealişti cei care cer sume exorbitante pe locuinţe sub minimul decenţei...

joi, 1 noiembrie 2007

despre Ziua Morţilor sau Halloween


De ce nu mai ştiu românii de Ziua Morţilor? Un răspuns ar fi acela pentru că suntem un popor ortodox în timp ce Ziua Morţilor e o sărbătoare catolică. Parţial adevărat, parţial neadevărat.

iată un articol care explică Ziua Morţilor
http://www.brandingromania.com/


Acum ajung şi la ce mă doare. Noi românii , popor maleabil precum salcia, nu mai sărbătorim Ziua Morţilor, Nuuu, noi facem petreceri de Halloween .... Nu mai ştim că în Făgăraş există din străbuni obiceiul de a scobi dovlecii şi de a le pune o lumânare în interior (credinţa populară spune că aceşti dovleci lăsaţi pe prispa casei alungă spiritele rele care umblă, în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, prin lume).

Mi se pare stupid să văd pe stradă puşti îmbrăcaţi în vrajitoare, demoni şi alte personaje mai mult sau mai puţin imaginare... Nu pricep de ce coppiem tot ce vine de afară şi ştergem cu buretele tradiţiile româneşti.

Mă enervează să văd la ştiri cum tinerii din România petrec în cluburi minunata sărbătoare de import ... Aceeaşi problemă o am şi cu Ziua Sf. Valentin (momentul ideal de a-l băga la cheltuieli pe cel drag, cu scopul evident de a primi contravaloarea afecţiunii tale în jucării, bijuterii sau parfumuri)...

Aştept cu un real interes apariţia în segmentul sărbătorilor a Zilei Tatălui şi a zilei carierelor (ziua în care copilaşii merg la şcoala părinţii pentru ca aceştia să explice altor copii ce fac ei la muncă)...

marți, 30 octombrie 2007

bun gasit

Bun găsit!
încep prin a va spune că această pagină este personală şi tot ceea ce apare îmi aparţine şi v-aş ruga să nu interpretaţi scrierile ca un punct de vedere al televiziunii la care în momentul acesta lucrez.

tot ceea ce va apare aici vor fi gânduri şi păreri pur personale.

vă mulţumesc!

nurya

sper să vă placă

Loading...