2008 Adio ... Bun găsit 2009 !

Sunt ultimele ore din 2008...
nu mă încearcă nici un sentiment, nu am aşteptat ultima zi din an, nu aştept anul nou...
îmi aduc aminte de anii în care 31 decembrie era ziua pe care o petreceam jumătate cu mama în bucătărie şi jumătate gătindu-mă pentru petrecerea de Anul Nou...
era plăcută agitaţia care ne cumprindea ... oare am cumpărat tot? oare va ieşi un chef monumental? cum să ne îmbrăcăm, cum ne facem părul....?
Mereu îmi aduc aminte de un anume revelion ... am plecat de acasă pe frig dar nici un fulg de nea nu cădea pe stradă... am petrecut până la 12 când am decis să ieşim în stradă pentru clasicele artificii, petarde şi bombe ce zguduiau cartierul... Nu mi-a venit să cred când am văzut stratul de zăpadă depus peste oraş... am crezut doar când m-am scufundat până la genunchi în omătul proaspăt - aspirinele ce au urmat nu se mai iau în calcul -

mi-ar plăcea dacă şi anul ăsta mi-ar face o asemenea surpriză...

pentru mine ....

m-am pierdut din nou !

nu mai îmi găsesc locul, nu mai ştiu de ce fac tot ce fac ... nu mai înţeleg ce mă face să simt că ziua de mâine e ultima...

nu ştiu de ce vreau să mă pierd în noapte... să mă cuprindă liniştea şi neliniştea în acelaşi timp...

:(

urăsc să am dreptate

vi se întâmplă să aveţi un sentiment care să va spună - nu face aşa, nu merge acolo, nu pune mâna pe telefon, nu vorbi cu acea persoan -? ei bine, mie de mică mi-a spus instinctul de cine să mă feresc, unde să nu mă duc, cu cine să nu interacţionez...

o bună parte din viaţă m-am luat după acest sentiment al meu , apoi , într-o zi am decis să nu mai ascult ce spune ... am crezut că aşa mă voi elibera de constanta teamă de a fi dezamăgită....

acum puţin timp am avut din nou acest sentiment , ce urla în mine : nu te da jos din maşină, mergi mai departe! evident că am ignorat cu succes avertismentul, nu aş fi eu dacă l-aş fi ascultat. Şi după cum era de aşteptat sentimentul meu AVEA DREPTATE...

m-am dat jos, numai ca să constat că pentru a mia oară în viaţă AM DREPTATE...
urăsc să ştiu cine mă va minţi, cine mă va dezamăgi, cine îmi va zâmbil fals, cine îmi va ţine mâna cu bune intenţii şi cine mă va duce pe calea spre final....

mi-aş dori de 1000 de ori să amuţească vocea din mine, să mă lase să dau cu capul de pragul de sus, să cad lată pe spate, să îmi curgă lacrimile pe obraji, să mă ridic, să scutur praful şi să merg mai departe ....

aş vrea să fiu groaznic de naivă... mă întreba de curând o cunoştinţă ce mă interesează dacă dragostea nu e printre lucrurile care să îmi suscite interesul... of uneori mi-ar plăcea să simt că inima îmi explodează de anxietatea aşteptării unei clipe , acea clipă când îl priveşti în ochi şi simţi că te pierzi...

....

concluzia e una simplă : nu pot simţi nimic, nici de bine nici de rău, am vocea interioară mult prea gălăgioasă... şi nu pot decât să o ascult, să o urmez....