marți, 6 noiembrie 2007

o noua supărare

mai noua mea supărare are legătură cu piaţa imobiliară din Bucureşti... înnebunesc atunci când citesc anunţurile imobiliare... cum pot unii -cărora le-a dat ceauşescu case - să ceară pe un apartament din anii 80 aproape o sută de mii de euro? cât au dat ei pe casele cumparate dupa revoluţie? cum cred ei că noi, nenorociţii care muncim de ne cocoşăm, putem să le plătim ?
ştiu (poate mă înşel) că pe vremuri ei mergeau şi făceau un CAR şi cumpărau în rate apartamentul. noi acum mergem la banca şi cerem credit şi aştia zic cu ce garantezi ...pai tata eu sunt un nenorocit de jurnalist care am un salariu decent, daca aveam un imobil în posesie mai veneam la tine bancă să cer bani să imi iau o csuţă a mea la care să plătesc o viaţă de aici încolo???

e drept că pe piaţă sunt tot felul de oferte atractive (pe hârtie) la credite şi la imobile. dar câţi dintre noi au încredere să îşi joace şansa de a avea cei 4 pereţi ai lui pe un proiect la roşu? dacă se întâmplă ca cel ce construieşte să dea faliment? sau să fugă cu banii daţi avans? ce fac eu nenorocitul care prin absurd am strâns ceva acolo pentru avans?

câtă disperă trebuie să fi simţit cei care au platit la unul din aceste complexe imobiliare rămase la stadiul de schelet?

eu una nu mă simt sigură cumpărând ceva ce încă nu e palpabil... poate că sunt demodată, poate nu m-am adaptat secolului acesta....

nu ştiu...rămân la ciuda mea... cum îşi permit să fie atât de nerealişti cei care cer sume exorbitante pe locuinţe sub minimul decenţei...

Un comentariu:

Anonim spunea...

Te inteleg perfect...Avand in vedere evolutia preturilor la apartamente cred ca nu o sa ne permitem sa fim niciodata vecine de palier :(( de fapt nu cred ca o sa ne permitem sa fim fericitele posesoare a 40 de metrii patrati. Eu inca mai sper intr-o mostenire ;)
Ira