duminică, 13 aprilie 2008

Cultura MAIASA

din ce am găsit pe agenţiile de presă:

Un altar maiaş din secolele 2-3 î.Hr., descoperit în Guatemala

GUATEMALA, 13 apr (MF) - Un altar maiaş, care datează din secolele 2-3 î.Hr., a fost descoperit de către arheologi în parcul naţional Tak'alik Ab'aj, situat pe coasta de est a Guatemalei, fapt ce constituie o premieră, conform specialiştilor, transmite AFP.
Dacă acest altar ar fi fost descoperit în nordul ţării, în zona maiaşă Peten, "acest lucru nu ar fi reprezentat o noutate, dar pentru că a fost descoperit pe coastă este un eveniment pentru lumea arheologiei, întrucât se demonstrează că acesta ar putea fi locul de naştere al culturii maiaşe", a declarat Miguel Orrego Corzo, directorul parcului arheologic.
Conform lui Corzo, altarul măsoară 1,20 metri lăţime, 1,50 metri înălţime şi 40 de centimetri grosime.
Acest altar "are pe suprafaţa sa sculptura unei broaşte ţestoase, stilul fiind olmec (o altă civilizaţie precolumbiană, n.r.) şi conţine în mijloc un personaj cu o coafură maiaşă şi o haină specifică şi care stă pe un tron, cu picioarele încrucişate", a precizat Christa Schieber, directorul şantierului de excavaţii.
De asemenea, aceasta a mai spus că descoperirea altarului, care datează din 10 martie, dar care a fost făcută publică abia săptămâna aceasta, ar putea aduce indicii cu privire la fondatorul unei dinastii şi la numele de origine al oraşului.


ŞI DACĂ VREŢI SĂ APROFUNDAŢI STUDIUL DESPRE ACEASTĂ FASCINANTĂ CULTURĂ CITIŢI AICI , SAU DAŢI CLICK AICI ŞI DACĂ SETEA DE CULTURĂ ESTE AŞA MARE MAI PUTEŢI ARUNCA UN OCHI AICI

Niciun comentariu: