întinzi braţele şi aştepţi... aştepţi să întâlneşti alte braţe deschise , gata să te întâlnească... şi totuşi nu se întâmplă nimic....
mai stai o secundă cu ochii închişi, îţi ţii respiraţia, poate totuşi... şi nu se întâmplă nimic...
dechizi ochii ochii şi constaţi că strângi în braţe un gol...
sunt momente în care atunci când întinzi mâna aştepţi să te prindă cineva ... nu mori dacă nu găseşti o mână pregătită să pe întâlnească... dar simţi că ceva doare, puţin dar suficient cât să îţi aminteşti că esti un singuratic.
am spus şi o să susţin asta până mor... e mai bine singur decât prost însoţit. sunt predicatorul independenţei, militez împotriva dependenţei de o altă persoană ... şi totuşi, uneori gesturile mici care nu îşi găsesc finalitatea dor... există un semi-remediu... se numesc prieteni. dar nici ei nu pot fi mereu acolo... atunci apare problema... ce te faci când Făt-Frumos nu e, când prietenii nu sunt, când toţi ai tăi sunt prinşi în propriile vieţi?
Despre ea:
am mai scris şi voi mai scrie de fiecare dată când voi simţi că o iubesc mai mult decât pe mine, de fiecare dată când voi considera că nu mai e ce a fost ... că îmi e străină ...
de ceva timp avem un stil şi un ritm diferit ... am pierdut-o undeva pe drum sau poate că m-am pierdut eu ... cert e ca pentru prima dată în atâţia ani , peste 20, simt că ea nu mai e lângă mine ... blonda mea e pe altă undă şi unda aia o duce departe . e pentru prima dată când sunt convinsă că deşi e cea mai bună prietenă a mea nu mai simte în acelaşi timp cu mine...
am cunoscut mulţi oameni , mulţi sunt impresionanţi ca istorie de viaţă, ca şi cultură, ca libertate, ca voinţă... dar deşi toţi oamenii ăştia sunt în preajma mea mie îmi lipseşte fiinţa aia mică cu ochii ei albaştrii...
omul ăsta care a râs şi a plâns cu mine s-a îndepărtat... şi eu m-am îndepărtat , o fac conştient, simt că nu mai e loc pentru mine acolo... toată viaţa am plecat de langă cei apropiaţi atunci când simţeam că nu mai e loc ... nu e destul aer acolo atât cât să mai respir şi eu ...
sunt conştientă că odată ea se va întoarce ... ştiu că dacă zeci de ani, certurile şi răutăţile (au avut grijă să ne bage râca în casă) nu ne-au separat complet .. nimic nu o să ne separe... dar o să ne răcească...
acum la mine în casă e rece...
4 comentarii:
Au fost momente in care eram hotarata sa nu mai fac niciun compromis, sa nu mai acord nicio sansa, mi-ai parut nedreapta si inflexibila si incorecta. Totusi atunci cand am fost speriata, suparata, fericita, am format acelasi numar, singurul de altfel. Suntem prinse intr-un elastic,cu cat se intinde mai tare cu atat mai repede si mai puternic se apropie cand ii dai drumul.
Apropo, te-ai intrebat vreodata cum eram azi daca in clasa intai alegeam alt coleg de banca?! Un lucru e cert, nu mai plecam in America cu trei cratite si o punga de spaghete... :)
Nurya, se poate sa fii insotit prost doar din cand in cand. Sunt momente in care perechea este acolo, vegheaza in liniste si tie iti este bine. Altadata, cand pamantul iti fuge de sub picioare, intinzi mainile si ale lui sunt ocupate, trebaluieste in gradina sau aiurea. Ce sa faci? Sa pleci strigand independenta? Sa ramai insemnand pe raboj absenta? Sa uiti? Sa ierti?
nu fugi strigand independenta, nu faci semne pe raboj ca sa tii minte de cate ori lipseste
te intristezi si mergi mai departe .
atat.
Singuratatea e o boala, multi se vindeca, daca asta vor, cu siguranta... Deschide ochii bine bine si mai arunca o privire in jur. Suntem tare multi in jurul tau. Fiecare are cel putin o mana singura pentru tine, trebuie doar sa ceri ajutorul de pe marginea prapastiei, nu sa te furisezi pana la ea si sa te "arunci" pe ascuns... Te pup mult mult!
Trimiteți un comentariu